Carismaticul Jorge Gonzalez, artist ce a cucerit publicul la „Vocea Spaniei“ in anul 2012 si a reusit sa se claseze pe locul al doilea, va participa la Vina del Mar, cel mai important festival muzical din America Latina.
Jorge Gonzalez va reprezenta Spania la celebrul festival, iar piesa pe care o va interpreta artistul este „Tu boquita“, single ce a fost lansat alaturi de Cat Music Spain in luna decembrie a anului 2017 si are in prezent trei milioane de vizualizari pe YouTube.
La inceputul anului 2018, in perioada 20-25 februarie va avea loc Vina del Mar International. Printre artistii care vor urca pe scena se mai numara Luis Fonsi, Gente de Zona si Maluma. De-a lungul timpului, la Vina del Mar au participat nume importante ale muzicii mondiale, precum Gloria Gaynor, Elton John, Ricky Martin, Laura Pausini, Daddy Yankee si Pablo Alboran.
Organizat de televiziunea nationala din Chile, Vina del Mar International Song Festival are doua categorii, pop si folk, iar juriul va acorda doua premii: „Cea mai buna piesa“ si „Cel mai bun interpret“. Din juriul evenimentului fac parte reprezentanti ai postului de televiziune si nume importante din muzica, iar presedinte este Ricky Martin.